Sari la conținut

– Cum te numeşti, Domnule?
– Petru Potopeanu
– Şi ce lucrezi?
– Prepar peşti pentru pulverizat.
– Bine, dar ce operaţii faci?
– Pun peştele pe plăci, potrivesc plăcile pe plite, pregătesc patru putini pentru peştele prăjit, pulverizez pasta produsă, pun pe pungi.
– Dar de ce vorbeşti numai cu “P”?
– Poftim?
– De ce vorbeşti numai cu “P”?
– Pentru că pot pronunţa pe P perfect perceptibil.
– Ei, asta e acum! Pun rămăşag că la întrebările mele vei greşi.
– Primesc.
– Pe cât?
– Pun prinsoare pe patru poli!
– S-a făcut. Spune-mi ce-ţi place să mănânci?
– Peşte, păstrăvi, plachie, potârnichi, prepar piftie piperată, pârjoale, pastramă, papricaş, papanaş, porumbei, pui pane.
– Şi ce vin bei?
– Pinot, pelin, porto.
– Şi ce desert?
– Plăcinte, prăjituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
– Dar îngheţată obişnuieşti?
– Puţin profiterol, parfait.
– Spune-mi cum îţi petreci timpul liber?
– Primăvara prefer plimbările pe potecile pădurilor, prin parcuri.
– Dar vara?
– Pescuiesc.
– Şi iarna?
– Patinez.
– Te pomeneşti că poţi să-mi spui o poezie cu litera “P”?
– Pot.
– Asta nu o mai cred. Spune-o!
– POEZIA POETULUI PETRU POTOPEANU:
Prin pustiuri, peste pietre,
Păsări, pâlcuri pribegesc,
Părăsindu-şi puii proprii
Pe pământul părintesc.
Prima pasăre, pilotul,
Plescăia puternic pliscul,
Patina privind pământul,
Pajiştea, pădurea, pliscul.

– Bine! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei când ai plecat?
– Paraschivo păpuşico, pentru prânz prepara puţin pătrunjel pe potârnichi. Pa!
– Văd că am pierdut.
– Pardon, plăteşti patru poli pentru pierderea pariului.
– Plătesc.
– Pune paralele pe portofel.
– Încă o întrebare.
– Poftim?
– Ce adresă ai matale?
– Prelungirea Popa Petre 4, parter, plecând prin Pingari, peste pod.

15 comentarii
  1. ionela

    “- Pentru CA pot pronunţa pe P perfect perceptibil.”
    deci nu vorbeste numai cu p…

    Răspunde-i
  2. Ioana

    eu il am shi p pc dar p altu shi mor d :)) cand il aud

    Răspunde-i
  3. EuSaStii

    =))

    Răspunde-i
  4. Guardian

    1.LOL
    2.LOL=Amuzant
    3.Epic
    4.Omul ala vorbeste doar cu litera ,,P” este :))

    Răspunde-i
  5. marius

    e e e e e e e ha ha ha ha ha ha ha=)) =)) =))

    Răspunde-i
  6. marius

    mergeti la real

    Răspunde-i
  7. marius

    X-) X-)

    Răspunde-i
  8. marius

    nu imi place litera ,,P”

    Răspunde-i
  9. florin

    super genial =))

    Răspunde-i
  10. Poate prea pi… :D

    Răspunde-i
  11. valentin

    foarte tare ….:))))))

    Răspunde-i
Lasă un comentariu